Demult, tare demult… vorba cântecului, cred că acum vreo 2 ani, am văzut o emisiune foarte interesantă pe TVR2. Emisiunea se numeste Garantat 100%. Invitatul, un domn foarte interesant de altfel, spunea că oamenii, tinerii mai ales, iau cu asalt cluburile, discotecile si alte locuri unde se dansează, pentru că s-au săturat de scaune.
Ei bine se pare că mă tot bântuie ideea asta. Aşa că printre deadline-uri, întâlniri şi alte sarcini necesare s-a furişat gândul cu pricina. Iată rezultatul dupa o zi: pleci de acasă de pe un scaun, te duci la muncă/ şcoală pentru un scaun, în club dacă mergi ai nevoie de o masă cu scaune, iar ca să te muţi dintr-un loc în altul trebuie să stai pe un scaun: în maşina personală sau în metrou/tramvai/RATB (dacă nu cumva te intersectezi cu o doamna sau un domn mai în vârstă in drum spre scuan). Dar în sfârşit se ivi şi speranţa. Gata:mă duc pe stadion: stau în picioare, privesc oamenii de sus, dansez dacă îmi place melodia din pauză, am ce face.
Va astept in tribune 🙂 ,
Andreea
Si la coada tot fara scaun e..Coada la casa la hypermarket, coada la administratia financiara, coada la paine, coada la intretinere, coada la cablu, coada la curent, coada la urcarea in metrou..Uneori se face coada si la coada..Tot fara scaun..
Fenomenul cozii este unul foarte interesant de urmarit. Dar cred ca la coada, oriunde ar fi ea, nu e distractiv. decat daca te tin nervii 😉 Sport poate deveni totusi atunci cand iti faci loc ori cu coatele, ori cu pumnii, in cel mai rau caz 😀
Daca nu exista presiune din cauza timpului si daca nu este o coada la ceva ce s-ar putea epuiza (cum sunt in Constanta, spre exemplu, cozile la ‘pachetele lui Mazare’ sau oriunde in tara de 1 decembrie la o tuica si o 2 sarmale electorale si totodata festive), coada poate reprezenta un moment esential in existenta unui individ.
Este un bun prilej de reflectare si autoevaluare, deoarece coada nu se inoculeaza in mintea individului, ramanand suficient spatiu de manevra neuronala.
Deasemenea, coada poate reprezenta un eveniment de natura sociala, cu potentiale implicatii amoroase, cand compania este placuta. Din aceasta a doua ipostaza rezulta si rolul informator al cozii, ce poate substitui, pentru anumiti indivizi, mass-media.
Coada prezinta si o oportunitate de analiza atenta a mediului social-economic in care individul coexista, prin canalizarea atentiei catre partenerii de coada in scopul studierii vestimentatiei, starii medicale, comportamentului si eventual a vocabularului.
E just insa ca la stadion este mai distractiv, dar un factor important pentru acest fapt este reprezentat de atitudinea negativa a individului fata de coada.
Şi cum stai aşa la coadă parcă ai nevoie de un scaun: Dă maică scaunu ăla încoa. Şi domne Vasile ăsta e atractiv şi poate poate…, dar ca să nu obosesc prea tare mă sprijin niţel de perete sau … că nu prea am chef să mă agit aiurea, pentru că trebuie să îmi controlez cumva postura şi gesturile, nu?
M-am săturat de atâta control (controlez ce spun, ce fac, cum mă uit, ce simt ), vreau să am cel puţin libertatea mişcării pe care atâta mi-o refuz!
Din postura-mi de participant ocazional la astfel de evenimente sportive, trebuie sa va informez ca la stadion, la meciurile cu miza, se sta in picioare aproximativ 90 de minute, de multe ori pe SCAUNe, cu pauza de 15 dupa primele 45, cand deja te-ai suit cu incaltarile pe ziarul adus de acasa pentru a te proteja de murdaria SCAUNului. Iar uneori, dar doar uneori, tu vrei sa stai in picioare, altii vor sa stea pe SCAUN, si se tipa ”hai, ma, toata lumea pe SCAUNe!”. Probabil ca pentru voi, dar doar pentru voi, s-ar mai adauga si un ”domnisoara”.. Pana la urma, omul plateste bilet pentru un loc, in speta un SCAUN…Apropo, si la bilete e coada! Si ajungem iar la coada…Remarcabil cum se infiltreaza in viata noastra acest concept, nu?..
Da… deci e bun si scaunu asta (cel de pe stadion) la ceva: sa stai pe el si sa ii pui pe oameni sa stea la coada pentru tine!